Un Citroen din 1959 se vinde cu 100.000 de euro. Are tracţiune 4×4 şi două motoare care pornesc individual – FOTO

Autor: Marius Vișan 30 aug. 2019 Știri auto

Un Citroen Sahara din 1959 va fi vândut la licitaţie cu un preţ fabulos: 90.000 de lire sterline, aproximativ 100.000 de euro

Modelul cu două uşi a fost construit pentru a face faţă terenurilor deşertice şi face parte din cele doar 700 de modele 4×4 fabricate iniţial de producătorul auto francez, dintre care doar 30 mai sunt azi funcţionale.

Maşina clasică a obţinut multă atenţie în momentul când a fost lansată, în 1958, în principal datorită faptului că are două motoare de 12 CP.

GALERIE FOTO

Vehiculul inovator la acea vreme are un motor care trimite putere roţilor din faţă, în timp ce celălalt este responsabil pentru punerea în mişcare a celor din spate. 

Surprinzător, ambele motoare se aflau sub scaunele din faţă şi există două contacte, cu două chei separate.

Acesta a fost construit pentru a aborda terenuri şi clime dificile din coloniile din Africa de Nord. La vremea respectivă, Sahara a costat în jur de 715 lire sterline, aproximativ 800 de euro. 

În urma obţinerii independenţei Algeriei, Citroen a renunţat la numele Sahara, iar maşina a devenit cunoscută sub numele de 2CV 4×4 în 1962.

Un purtător de cuvânt al RM Sotheby’s a declarat: „Citroen 2CV este, fără îndoială, una dintre cele mai importante maşini europene din toate timpurile.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide